Fotografie
Despre subiect
Mircea Gherase    2012-03-24  [0 com.] >>>
Despre subiect în fotografie
Andrei Nacu    2012-01-25  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Bogdan Meseșan    2011-12-18  [0 com.] >>>
Subiectul şi retorica clişeului
Bogdan Croitoru    2011-11-12  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Voicu Bojan    2011-08-20  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Horia Tudor    2011-05-01  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Egyed Ufó Zoltán    2011-04-07  [4 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Gicu Șerban    2011-01-07  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Voicu Bojan    2010-12-08  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Andrei Nacu    2010-10-18  [1 com.] >>>
Şcoala de fotografie documentară Oskar
Egyed Ufó Zoltán    2010-02-04  [14 com.] >>>
Weegee. The Famous?
Voicu Bojan    2009-11-25  [0 com.] >>>
René Burri – un extraterestru
Voicu Bojan    2008-11-03  [6 com.] >>>
Parr. Martin Parr.
Voicu Bojan    2008-05-23  [1 com.] >>>
Discuţie cu Cristina Liberis
Egyed Ufó Zoltán    2008-01-23  [1 com.] >>>
Editorial - Prietenii mei
Egyed Ufó Zoltán    2007-06-23  [0 com.] >>>
Interviu cu Alexandru Paul
Gicu Şerban    2007-06-23  [0 com.] >>>
Editorial - fotografiile lui Mitică
Gicu Şerban    2007-03-31  [0 com.] >>>
Interviu cu Florin Bobu
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-31  [1 com.] >>>
Kickbox
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-18  [3 com.] >>>
Albumul Taberei de la Bistriţa
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-04  [1 com.] >>>
Editorial – Viaţa, Borcanele şi Fotografia
Gicu Serban    2007-02-03  [0 com.] >>>
Interviu cu Silviu Petrovan
Egyed Ufó Zoltán    2007-02-06  [0 com.] >>>
Top 11 întrebări fotografice mioritice ale anului 2006
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-21  [0 com.] >>>
Bucureştiul înainte de aderare
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-20  [0 com.] >>>

Parr. Martin Parr.


Azi dimineaţă, fără nici un preaviz, am strănutat în timp ce căscam. Apoi m-a apucat un râs nebun, însoţit de o ascuţită durere de spate, ce mi-a provocat o grimasă. În cele din urmă, mi-am luat seama, am respirat adânc şi am redevenit serios când mi-am amintit că e ultima zi în care mai pot scrie acest articol, promis acum două săptămâni. Toate acestea enumerate mai sus au durat câteva secunde foarte intense. Secunde în care corpul şi spiritul meu au trecut prin câteva stări de agregare suprapuse şi contradictorii. Cam aşa e şi fotografia lui Martin Parr – un amestec de stări, un bombardament vizual, urmat de sobre căderi pe gânduri, întrerupte de răbufneli de râs. Numai un englez pur sânge ne poate face chestia asta.

 
foto: Martin Parr

Parr. Martin Parr – unicul, inegalabilul, nebunul, omul care la ora asta aduce, paradoxal, cele mai multe fonduri în prestigioasa agenţie Magnum, deşi a fost acceptat la mustaţă, la o diferenţă doar de un singur vot. Îmi place Parr pentru că deşi e un autor complex, care e şi scriitor şi curator şi pe alocuri fotograf de ocazie, trădează o pasiune constantă pentru ludic şi deşi nu se ia deloc în serios, tot ceea ce face trădează o anume profunzime şi seriozitate. Se joacă cu noi şi ne spune că umorul şi joaca au datoria sfântă să ne însoţească mereu în căutările noastre. De multe ori, percepem fotografia ca pe un lucru neapărat serios, o privim cu un soi de încruntare băţoasă. Lucrurile trebuie să pară dramatice, grele, să te pună pe gânduri, ba chiar să te înspăimânte pe alocuri. Uităm de multe ori că frumuseţea fotografiei stă într-o joacă – cu aparatul, cu butoanele, cu lumina, cu subiectele, cu lumea, în ultimă analiză.

 
foto: Martin Parr

Faptul că fotografiile aparent totalmente neserioase ale lui Parr sunt colecţionate pe bani grei de marile muzee gen Getty, MOMA, Tate Modern este un lucru încurajator, dătător de speranţă. Faptul că acest om îşi pierde timpul să ne delecteze cu o colecţie ghiduşă de vederi intitulate sugestiv Boring Postcards e un alt lucru minunat, viu şi vesel în această lume apăsător contaminată de, vorba lui Ion Iliescu, probleme globale gen: topirea calotei glaciare, preţul barilului de petrol, războiul din Irak sau clonarea umană. Puţini sunt cei care reuşesc să transmită umor de calitate prin fotografiile lor. De multe ori am descoperit umor involuntar în pozele turistice ale prietenilor, care nu pricepeau în ruptul capului ce e de râs în fotografiile lor de vacanţă. Dacă privesc în istoria fotografiei îmi vin repede în minte câteva nume, nu neapărat într-o ordine cronologică: îmi place pofta de viaţă a lui Nadar, mă amuză războiul văzut de Matthew Brady, îi găsesc pe alocuri plini de umor pe Weegee, Robert Doisneau, Bresson, chiar Capa, iar mai aproape de noi pe Diane Arbus, Robert Frank şi pe Friedlander, pe Mary Ellen Mark şi circurile ei, pe Bill Jay şi portretele lui de fotografi celebri, pe Rene Burri şi cu siguranţă mai sunt.

 
foto: Martin Parr

Dar nimeni nu e ca Martin Parr. Dacă doriţi să vă convingeţi, vă rog să googăliţi (verb de curând intrat în limba română) după autoportretele lui. Tocmai m-am prăpădit de râs privindu-le. Pasionat până la obsesie de derizoriul şi kitsch-ul care bântuie prin vieţile noastre mărunte, prin fotografiile lui, autorul ne pune drept în faţă o oglindă deloc mincinoasă. Ne trezim râzând copios, doar ca să ne dăm seama după o vreme că râdem de fapt de noi înşine, cu un sentiment de recunoaştere şi deopotrivă de eliberare. Parr e mort după satiră, dar în acelaşi timp e un cronicar cât se poate de obiectiv al unei lumi în care valorile sunt complet date peste cap. Turismul de masă, dineurile celebrităţilor, pofta noastră nestăvilită de a vorbi la mobil, conservatorismul britanic, tirania marilor mărci de îmbrăcăminte sunt doar câteva dintre subiectele favorite ale autorului. Subiectele fotografiilor lui par absurde, culorile mereu prea saturate, excesive, iar perspectivele cu totul ciudate. Şi totuşi, în ele recunoaştem lumea în care trăim. Imaginile fotografice pe care le producem toţi cu entuziasm sunt prea multe, prea clişeoase, fotografia este o mare propagandă tehnologică şi mediatică, trăim aproape într-o dictatură vizuală, iar Parr ne spune verde-n faţă toate acestea, râzând de noi, dar împreună cu noi. Acesta este gestul lui cel mai graţios – nu se exclude din peisaj, ci din contră, se autoironizează permanent, determinându-ne astfel să-i privim fotografiile cu inima uşoară.

 



Albumul pe care îl ţin acum în mâini se intitulează sec MEXICO şi reprezintă explorarea fotografică a clişeelor de limbaj vizual în care Mexicul contemporan se scaldă cu plăcere. Între starea de sărăcie mascată, catolicismul fervent şi brandurile recunoscute ale consumerismului globalizant, caracteristice acestei ţări, Martin Parr se mişcă cu naturaleţea turistului care coboară vioi din autocarul cu aer condiţionat şi începe să declanşeze pe tot ce-i pică ochii. Astfel, ni se arată portrete realizate cu blitz-ul în plin soare, vitrine cu prăjituri greţoase pe care stau albine, alţi turişti ca el ce se pozează în faţa obiectivelor turistice ce trebuie obligatoriu bifate, peisaje ultrabanale, copii adormiţi în cărucior, Fecioare şi Isuşi din porţelan, Broscoiul Kermit având ca fundal un păretar cu Cina cea de taină, sau Spiderman lângă nişte gogoşele rozalii. Toate în cadre strânse, de aproape, voit aiurea compuse, cu o dezinvoltură ce frizează ridicolul şi mimează perfect naivitatea.

 
foto: Martin Parr

Râdem de ne spargem, iar deodată zâmbetul ne îngheaţă pentru că lumea caraghioasă, contradictorie şi kitschoasă a Mexicului de azi seamănă cam mult cu realitatea României de azi – un fel de D-ale carnavalului grotesc, cu aer de bâlci provincial, dar altfel îmbibat de o religiozitate de moaşte plimbate cu limuzina printr-un cartier de blocuri, de fiţe ale unor pseudo-vedete de silicon, de Caţavenci electorali şi de figuri de baroni locali desprinse din Hieronymus Bosch, figuri ce emană prostie prin toţi porii, dar pe care mass-media noastră slugarnică îi pupă pe ghiul, de dragul audienţei. Parr ne arată cu bună ştiinţă doar detaliile, iar din aceste amănunte transpare imaginea mai largă a unei lumi ameninţată nu neapărat de rău, ci de mai rău decât răul - de derizoriul, de nesemnificativul în care ne complăcem zilnic, cu bunăştiinţă.

 
foto: Martin Parr

Acum vreo trei ore (în timp ce strănutam căscând) îmi propusesem să scriu o recenzie uşurică, de vară, prezentând un autor haios, ce pare cu mintea cam plecată în vacanţă. Privindu-l mai atent mi-am dat seama cât de profundă şi de actuală este satira propusă de el. Prin urmare, iată, am devenit reflexiv, grav, angajat într-un discurs politic aproape virulent. Hmm, cred că dacă ar afla ce zic eu pe aici, pe Martin Parr l-ar apuca fie râsul, fie un mare căscat, dacă nu cumva chiar amândouă în acelaşi timp.


© Voicu Bojan
2008-05-23

 

Oskar Blog
   Schimbați linkul! >>>
   Concurs proiecte fotografice >>>

Galerie
   Un revelion >>>
   Gospodarul izolat >>>

Linkuri recomandate
   Un bun exemplu despre ce mai poate >>>
   Petruț Călinescu a docume >>>

adrian mihai (2008-11-15 04:10:28)
fotografiile lui Martin Parr nu sint de profesionist, parr ( :)) ) facute cu o camera compact gen coolpix :)))))))))))))
ma rog, fiecare publica ce simte, ....
stiu ca sint critic dar cred ca fiecare fotograf ar trebui sa fie autocritic

Pentru a putea inscrie comentarii pe Oskar este necesara autentificarea.