Fotografie
Despre subiect
Mircea Gherase    2012-03-24  [0 com.] >>>
Despre subiect în fotografie
Andrei Nacu    2012-01-25  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Bogdan Meseșan    2011-12-18  [0 com.] >>>
Subiectul şi retorica clişeului
Bogdan Croitoru    2011-11-12  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Voicu Bojan    2011-08-20  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Horia Tudor    2011-05-01  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Egyed Ufó Zoltán    2011-04-07  [4 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Gicu Șerban    2011-01-07  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Voicu Bojan    2010-12-08  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Andrei Nacu    2010-10-18  [1 com.] >>>
Şcoala de fotografie documentară Oskar
Egyed Ufó Zoltán    2010-02-04  [14 com.] >>>
Weegee. The Famous?
Voicu Bojan    2009-11-25  [0 com.] >>>
René Burri – un extraterestru
Voicu Bojan    2008-11-03  [6 com.] >>>
Parr. Martin Parr.
Voicu Bojan    2008-05-23  [1 com.] >>>
Discuţie cu Cristina Liberis
Egyed Ufó Zoltán    2008-01-23  [1 com.] >>>
Editorial - Prietenii mei
Egyed Ufó Zoltán    2007-06-23  [0 com.] >>>
Interviu cu Alexandru Paul
Gicu Şerban    2007-06-23  [0 com.] >>>
Editorial - fotografiile lui Mitică
Gicu Şerban    2007-03-31  [0 com.] >>>
Interviu cu Florin Bobu
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-31  [1 com.] >>>
Kickbox
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-18  [3 com.] >>>
Albumul Taberei de la Bistriţa
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-04  [1 com.] >>>
Editorial – Viaţa, Borcanele şi Fotografia
Gicu Serban    2007-02-03  [0 com.] >>>
Interviu cu Silviu Petrovan
Egyed Ufó Zoltán    2007-02-06  [0 com.] >>>
Top 11 întrebări fotografice mioritice ale anului 2006
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-21  [0 com.] >>>
Bucureştiul înainte de aderare
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-20  [0 com.] >>>

Discuţie cu Cristina Liberis


Observ că a fi reporter de război înseamnă din ce în ce mai mult a fi un bun regizor. Cel puţin la imagine. De exemplu se filmează un geam cu zoom maxim pe el şi fix geamul ăla sare în aer. Se vede clar că e regizat, totuşi asta dau toate televiziunile. Care-i viitorul? Regia?

Viitorul ... La început, în 98, erau doar câţiva globetrotteri corespondenţi de război, să zic maximum treizeci de oameni în toată lumea. Acum sunt sute, mii. Pentru că a devenit şi o modă. În România e aceeaşi poveste, sunt persoane pe care nu-i vezi într-o asemenea zonă, dar pentru că dă bine la cv "am fost în Irak", nu ştiu în ce idee... adică cu ce te încălzeşte dacă cineva o să zică "ah, da, mă rog, bine, ok, ai fost în Irak, şi? ce-i cu asta?".
Sunt şi jurnalişti care-şi fac meseria aşa cum trebuie. Adică să relatezi obiectiv lucrurile, şi nu să spui "în spatele meu la 50 de metrii a explodat o bombă". De unde ştiu eu? De unde ştiu că la 50 de metrii? Şi unde-i bomba? Sau cu geamul... regia e pentru a creşte audienţa, pentru a te creşte pe tine, uite ce chestie mare am făcut. Şi ce realizezi cu asta? E un balon de săpun.

Dar cred că cel care îşi face treaba bine şi relatează corect, fără regii, nu mai primeşte de lucru pentru că toată lumea caută imagini spectaculoase. Şi voi la Realitatea TV, ce imagini daţi? Daţi imagini tari.

Da, păi e o vorbă care zice că "good news, no news". Deci o ştire pozitivă sau cu imagini blânde n-o să-ţi aducă audienţă. Ce aduce audienţă? Sânge, sex, şi aşa mai departe. Bine, nu poţi să mergi totdeauna pe aşa ceva. Îmi spunea un coleg la un moment dat, care face şi el acelaşi lucru, că trebuie să apari cât mai mult la televizor, indiferent pe ce subiect, că altfel te uită lumea. Chiar m-a şocat, şi eu consider asta o prostituţie profesională, sincer. Eu nu pot să relatez chestii politice. Nu pot. Nu pot, organic. Nu pot. Nu pot. Ar însemna să mă duc să relatez de acolo doar ca să mă vadă lumea. Ei bine, nu. Fac ceea ce ştiu că pot să fac, ceea ce-mi place, şi ştiu că pot să fac bine. Numai de dragul de a te vedea mama, şi...

... dar s-ar putea ca data viitoare când doreşti să pleci undeva să nu mai găseşti fonduri, să nu vrea nimeni să te trimită, să ...


... nu, nu ...

... unde e limita între a fi pe val şi ... ?


... a fi pe val, eu am probat-o pe propria piele, a fi pe val înseamnă să-ţi faci meseria bine. Poţi să te duci o singură dată undeva, şi să faci acel lucru, acel reportaj, acel documentar, indiferent ce este, acel un singur lucru, aşa cum trebuie. Dacă tu-l faci cu inima, cu sufletul, cu obiectivitate, şi fără să încalci nişte reguli elementare ale jurnalismului, lumea te va ţine minte, pentru că acel lucru făcut cu suflet, va ajunge şi în sufletul telespectatorului, sau al cititorului. În momentul în care tu forţezi nota, numai pentru a te vedea mama, şi pentru a nu te uita lumea, se va vedea lucrul ăsta. Şi vei fi sancţionat. Nu mai ai credibilitate. În jurnalism despre asta e vorba, despre credibilitate. Asta este cel mai important, s-o câştigi şi s-o menţii. Asta înseamnă să fii pe val. Sunt oameni care n-au mai făcut asta de ani de zile, dar lumea îi ştie. Îi ştie c-au relatat cu ani în urmă, îi ştie pentru că au fost credibili, au făcut un lucru bun, şi au încredere în ceeace relatează ei.

Şi o să mai primească joburi de genul ăsta?

Da, da, cu siguranţă.



Cât de mult contează cine-i în spatele tău, cine te trimite în zona de conflict? Mă gândesc la suportul tehnic şi moral, la bani, la politică editorială.


Suportul tehnic contează foarte mult, asta este clar. În momentul în care tu eşti trimis de o televiziune şi nu poţi să faci transmisii de acolo pentru că nu ai bani, contează, logic. Mai departe, de politică editorială ... contează şi asta. Au fost momente când a contat foarte mult, pentru că influenţai ... sau mă rog, călcai pe bec, în politica externă să zicem, dacă relatai într-un anume fel despre nuştiucine. Cu toate că relatările erau obiective. Dar nu era ok, trebuiau să fie unii băieţii buni şi unii băieţii răi.

Asta e la fiecare televiziune, că au o politică clară despre ... ?


... nu, nu, nu. Nu neapărat. Nu mă refer aici la politica editorială în general, ci mă refer la momente sau evenimente foarte grave, evenimente care influenţează sau marchează istoria. Că în general, aşa, nu. Îi ok.

Dar momentele alea grave doresc să fie controlate, sau manipulate.

Depinde de televiziune. Bine, intrăm pe un alt subiect, independenţa presei. Putem vorbi la ora actuală de independenţa presei? ... Să fim serioşi.

Tu ştii mai bine decât mine.

Păi nu, că toţi lucrăm la un anume ziar, sau televiziune.

Mă gândesc, ce interese are de exemplu Realitatea TV să prezinte libanezii ca băieţi răi şi israelienii ca băieţi buni.

Nu, nu, revenim la ce am spus mai devreme, ţine foarte mult de omul din teren, de felul în care îşi face el meseria. Nu ai voie să faci lucrul ăsta. Nu ai voie. Indiferent că tu ţii cu una dintre părţi, lucrul ăsta nu trebuie să apară în relatările tale.

Dar s-ar putea ca televiziunea să te trimită acolo dorind să apară totul într-un fel. Cu siguranţă sunt multe cazuri de genul ăsta, nu ştiu dacă la noi ...


Sunt. Da, într-adevăr, sunt.

Sunt şi la noi cazuri de genul acesta?

...

Să zicem cazul Israel, că Israel are conflicte cu mulţi, iar evreii au destulă putere ca să se bage în multe locuri. Există sau nu interes la noi în ţară să prezentăm lucrurile cumva?

Nu. Cel puţin nu am văzut relatări de genul acesta. Chiar nu le-am văzut. Conflictele acolo sunt nesfârşite, fie cu palestinienii, fie cu libanezii, şi aşa mai departe, dar nu le-am văzut influenţate de o parte.

Sau când alegeţi imagini de pe agenţii, sunt criterii de genul ăsta, să prezentăm o parte din conflict cumva şi altă parte cumva?


Păi aici e o altă discuţie. În momentul în care foloseşti imaginile de agenţii, eşti oarecum legat la mâini, şi constrâns să foloseşti acele imagini, nu altele, că altele nu ai.

Da, dar sunt o grămadă de imagini şi tu selectezi.

Se folosesc într-adevăr imaginile tari, pentru că ele atrag audienţa, asta este clar. Se folosesc imaginile tari, dar nu cele mai tari. În sensul că nu ai voie să şochezi audienţa, e o regulă clară în jurnalism. Nu ai voie să arăţi capete desprinse de corp, mâini aruncate pe caldarâm şi aşa mai departe. Evident, la orice atac sinucigaş asta se întâmplă, sunt bucăţi sfârtecate de corp, cap la cinzeci de metri, mâna, piciorul în altă parte, astea sunt, dar nu ai voie. Nu poţi să arăţi nici feţe însângerate în momentul în care sunt răniţi, arăţi cadre neutre.

Tu când mergi pe teren, tu şi cu restul echipei, încercaţi să vă gândiţi la ce fel de imagini s-ar vinde mai bine? Sau aveţi deja idee ce vreţi să faceţi şi nu vă concentraţi pe rating.

Nu, nu nu nu. Niciodată nu stai să te gândeşti la rating. Atunci n-ai făcut nimic.

Şi nu se întâmplă ca televiziunea să-ţi spună: măi, n-ai produs rating, ar fi bine să faci ceva, că dacă nu, te chemăm înapoi.

E ca un puzzle toată povestea asta, realmente ca un puzzle. Tu pe de o parte trebuie să respecţi nişte reguli de jurnalism, adică să ştii foarte clar că trebuie să fii obiectiv, chiar dacă eşti influenţat de ceea ce vezi acolo, de ororile de acolo, chiar dacă eşti influenţat de nedreptăţile de acolo până la urmă, tu trebuie să fii obiectiv. Mai departe, nu trebuie să şochezi audienţa, dar în acelaşi timp trebuie să obţii un rating. Sunt lucruri pe care cu foarte mult discernământ trebuie să le faci, ca acea credibilitate să ţi-o menţii, dacă o ai, iar dacă n-o ai, să ţi-o cîştigi.

Câţi din jurnaliştii pe care-i întâlneşti pe teren sunt corecţi?


Sub jumătate. În jur de 30% să zic.

Care-i cererea pentru ştire şi care-i cererea pentru documentare mai lungi? Câţi sunt ăia care lucrează la proiecte mai mari, mai complexe, şi câti sunt ăia care merg doar pe ştire?

În mare majoritate pe ştire sunt cei care intră în acest club, să zicem, al globetrotterilor. Deci cei care intră, vor merge doar pe ştire. Dar, pentru că ai foarte mult material filmat de obicei, şi pentru că jurnalele de ştiri nu-ţi permit să foloseşti toate informaţiile, toate imaginile pe care le ai, clar, te vei orienta şi spre partea de documentar. Pentru că e păcat dacă ai fost acolo, şi ai simţit anumite lucruri, ai filmate anumite lucruri, ai vorbit cu atâţia oameni, să nu le foloseşti.



Cât crezi că mai poţi să faci, sau vrei să faci chestia asta?

Ăăăă ... păi ... cum să spun, nu există o vârstă limită. Cât te ţin bateriile. De fiecare dată, la fiecare deplasare există nervi maximi, pentru că ai parte de colegi care n-au făcut teren, sau care nu ştiu ce înseamnă asta, şi apar tot felul de lucruri care ... sau cerinţe absolut absurde, şi sunt nervi de fiecare dată. În 90% dintre cazuri zici că renunţi, că nu mai mergi, din cauza celor care au rămas în faţa agenţiilor. Dar fiecare dintre noi are un motiv pentru care face lucrul ăsta. Unii o fac pentru bani, alţii o fac din plăcerea de a relata, alţii o fac pentru glorie, alţii o fac pentru că viaţa de familie nu le este roz, şi atunci văd viaţa în roz în momentul în care vin, sunt foarte multe motive.

Tu?

Din toate câte puţin. (râde) Asta era o glumă. Pentru că nu pot să stau în birou.

Ai putea să te duci la conferinţe de presă.

NU.

Ai putea să te duci să faci materiale prin ţară.

Am făcut şi reportaje de genul ăsta prin ţară. E vorba de a nu sta în birou. Conferinţe de presă: exclus. Sau politic, nu. Am mai făcut reportaje sau documentare pe cazuri sociale, care iarăşi îmi plac foarte mult, pentru că tot aşa, e vorba de o luptă. Să lupţi pentru ceva, pentru un ideal, pentru rezolvarea unei situaţii.

Sunt mulţi care zic că sunt duşi cu pluta cei care cred că o schimbe lumea, cei care cred că o să rezolve problemele sau conflictele, relatând adevărul de acolo. Adică sunt două tabere, unii care cred că pot să schimbe ceva, şi ceilalţi, care-i critică şi zic că-s duşi. Tu cum vezi, se schimbă ceva, sau treaba voastră e doar să relataţi?


Se schimbă, asta este clar. Adică se schimbă nu la modul punctual, că după o relatare de a ta s-a schimbat ceva, exclus. Dar este demonstrată că televiziunea reuşeşte să influenţeze anumite evenimente, şi cursul anumitor lucruri. Aşa şi relatările din astfel de zone influenţează într-un fel sau altul cursul acelor evenimente. Aşa a început de fapt Kosovo, bombardarea, în momentul în care agenţiile de presă relatau că într-un sat au fost masacraţi nu se ştia câţi albanezi. Şi aşa a început, cu acel eveniment. Că a fost cerut acel eveniment ... cert este că acela este momentul de început.

Când se naşte un conflict mai mare, nu crezi că ăia care nasc conflictul, care gândesc sau regizează conflictul, iau în calcule şi presa şi se folosesc de ea?

Păi există nenumărate filme la Hollywood pe tema asta. Că sunt folosiţi regizori de la Hollywood pentru diferite conflicte. Sunt. Na, acuma.... realitatea ... trebuie să demonstrezi orice afirmaţie, dacă-i aşa sau nu. Dar este un lucru cert, demonstrat, că imaginile transmise de televiziuni în asemenea momente, influenţează.

Nu te simţi niciodată ca o marionetă, nu simţi că transmiţi ce vrea cineva să transmiţi?

Dar nu transmiţi ceea ce vrea cineva.

Gresesc spunând că tu acolo relatezi despre ce vezi, despre ce se întâmplă, dar poate că în anume moment în anumit loc ceea ce se întâmplă, sau ce vezi tu acolo, este făcut special ca tu să fii acolo şi să relatezi de acolo?

Da, este, sigur că da, dar nu relatezi doar despre o singură parte. Adică sunt jurnalişti care stau cu trupele, şi ei relatează numai ce fac trupele. Dacă vrei să relatezi despre civili, e mai greu, pentru că nu ai cum să ieşi din tabără, decât cu trupele. Ei prezintă numai una dintre părţi, sau prezintă civilii ca duşmani ai trupelor, pentru că civilii atacă convoaiele militare. În momentul în care stai printre civili, ai numai partea lor, logic. Dar echilibrul este menţinut de părerea fiecărei părţi aflate în acel conflict.


* * *

Pe Cristina am întâlnit-o întâmplător. M-a sunat colega: "vino repede că peste zece minute fac interviu cu Liberis şi trebuie să faci poze". N-am avut timp să mă documentez, cine e. Am strâns informaţii despre ea în timp ce colega mea punea întrebări. La sfârşitul interviului m-au întrebat şi pe mine dacă am întrebări. Am o grămadă, pline de prejudecăţi, am răspuns, dar nu vreau să deranjez. Cristina însă m-a încurajat şi am mai discutat o jumătate de oră.

© Egyed Ufó Zoltán
2008-01-23

 

Oskar Blog
   Schimbați linkul! >>>
   Concurs proiecte fotografice >>>

Galerie
   Un revelion >>>
   Gospodarul izolat >>>

Linkuri recomandate
   Un bun exemplu despre ce mai poate >>>
   Petruț Călinescu a docume >>>

Dragos Bora (2012-01-17 10:21:10)
The problem with prizes
By Radu Sigheti January 16, 2012

"What happens in a war zone must be documented, the story must be told, because we are supposed to learn from mistakes, we are supposed to intervene if something happens against humanity. The rest of the world must see what is going on elsewhere."

"But a photo contest could decide what to do with those images of war. They should mention them; show them to the world, but in a different category. Not putting them as the “best”."

http://blogs.reuters.com/photographers-blog/2012/01/16/the-problem-with-prizes/

Pentru a putea inscrie comentarii pe Oskar este necesara autentificarea.