Fotografie
Despre subiect
Mircea Gherase    2012-03-24  [0 com.] >>>
Despre subiect în fotografie
Andrei Nacu    2012-01-25  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Bogdan Meseșan    2011-12-18  [0 com.] >>>
Subiectul şi retorica clişeului
Bogdan Croitoru    2011-11-12  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Voicu Bojan    2011-08-20  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Horia Tudor    2011-05-01  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Egyed Ufó Zoltán    2011-04-07  [4 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Gicu Șerban    2011-01-07  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Voicu Bojan    2010-12-08  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Andrei Nacu    2010-10-18  [1 com.] >>>
Şcoala de fotografie documentară Oskar
Egyed Ufó Zoltán    2010-02-04  [14 com.] >>>
Weegee. The Famous?
Voicu Bojan    2009-11-25  [0 com.] >>>
René Burri – un extraterestru
Voicu Bojan    2008-11-03  [6 com.] >>>
Parr. Martin Parr.
Voicu Bojan    2008-05-23  [1 com.] >>>
Discuţie cu Cristina Liberis
Egyed Ufó Zoltán    2008-01-23  [1 com.] >>>
Editorial - Prietenii mei
Egyed Ufó Zoltán    2007-06-23  [0 com.] >>>
Interviu cu Alexandru Paul
Gicu Şerban    2007-06-23  [0 com.] >>>
Editorial - fotografiile lui Mitică
Gicu Şerban    2007-03-31  [0 com.] >>>
Interviu cu Florin Bobu
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-31  [1 com.] >>>
Kickbox
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-18  [3 com.] >>>
Albumul Taberei de la Bistriţa
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-04  [1 com.] >>>
Editorial – Viaţa, Borcanele şi Fotografia
Gicu Serban    2007-02-03  [0 com.] >>>
Interviu cu Silviu Petrovan
Egyed Ufó Zoltán    2007-02-06  [0 com.] >>>
Top 11 întrebări fotografice mioritice ale anului 2006
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-21  [0 com.] >>>
Bucureştiul înainte de aderare
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-20  [0 com.] >>>

Editorial - Prietenii mei


Cu cinci ani în urmă m-am mutat în Bucureşti. A urmat cea mai grea perioadă din viaţa mea. La început nu aveam prieteni, timp de câteva luni nu aveam cu cine să schimb o vorbă. Stăteam în demisolul meu de cinci metri pătraţi şi mă simţeam singur pe lumea asta. Ieşeam pe stradă să văd oameni, şi mă simţeam şi mai singur. La servici m-am mai întâlnit cu oameni, dar eu fiind ultima verigă din lanţul trofic, asistentul fotografului, ceilalţi ori nu mă băgau în seamă, ori mă foloseau ca să-şi verse frustrările. Eu, fiind un copil rebel, nu puteam să mă declar învins, şi intram uşor în lupte inegale. Am învăţat atunci cum e să taci şi să înghiţi, că clientul e client, am învăţat cum e să fii cel mai mic pitic în lumea vedetelor albe ca zăpada. Aş fi fugit de câteva ori acasă, înapoi la jobul meu vechi, să fiu din nou domnul inginer, apreciat şi iubit de toţi colegii, dar mi-a fost ruşine să fug. Aşa că m-am reîntors în demisol, şi repede am spălat câteva rufe murdare, ca să nu risipesc energia din mine.
 
Am avut câteva încercări de a face prieteni, încă din primele zile. Repede am învăţat însă că aici nu prea merge să inviţi oamenii în parc, la discuţii, sau să-i chemi la plimbare. Prieteniile se legau lângă o bere, iar eu din salariul meu de cinci milioane după ce plăteam chiria, curentul, telefonul şi mâncarea cea mai banală din cantină, nu prea îmi mai rămâneau bani de cârciumă. Nu bani, nu bere, nu prieteni.
La un moment dat ne-am mutat la Sandu în studio. Şi la un alt moment dat au apărut nişte personaje foarte interesante în viaţa mea. Au apărut pe o frânghie, erau prinse cu nişte cleme de metal, cleme de genul celor cumpărate cândva de mama din magazinul chinezesc. Erau bărbaţi şi femei, dezbrăcaţi şi puşi la uscat. Păreau foarte sinceri, foarte umani, contrastau foarte tare cu vedetele de plastic cu care lucram zi de zi. Eram însetat de iubire, de sinceritate, de omenie, aşa că repede am decis: aceşti oameni vor fi prietenii mei. Aveam cheie la studio, mergeam să aranjez sculele, şi mai petreceam câteva ore cu prietenii mei. Nu îi atingeam niciodată, mă uitam la ei cum stau pe frânghie şi se uită la mine. Le puneam întrebări şi încercam să aud răspunsuri. Când mergeam la shooting, eu ajungeam cu câteva ore mai repede la studio şi mai discutam puţin cu amicii mei. Era foarte greu să mă rup de ei şi să ies în lumea dură a showbizului bucureştean.
 
Brusc, prietenii mei au dispărut. S-a rupt ceva în sufletul meu. Vroiam să fac percheziţie în casă, să găsesc pozele. M-a reţinut ruşinea. Sau frica?
 
Mi-am luat rămas bun de la ei, dar în curând au reapărut. Nu ei, alţii, dar tot prieteni de-ai mei. I-am studiat atent. I-am întrebat de ce sunt goi, şi cei care se acoperă la sex, de ce fac asta? Nu i-am întrebat direct dacă le e ruşine că au scula prea mică. Nu i-am întrebat direct, pentru că îmi era frică că ei o să mă întrebe acelaşi lucru.
 
Paranteză. Acasă la noi nu prea vorbeam despre sex, părinţii mei nu s-au obosit să mă informeze, mie îmi era ruşine să întreb, la şcoală profesorii m-au învăţat lucruri mai importante decât asta. Aşa că eu am ieşit din casa părintească cu prea puţine cunoştinţe, iar printre primele lucruri făcute în Bucureşti a fost să cumpăr un film porno din piaţa Sf. Gheorghe. Era mai ieftin ca o bere. Mare greşeală am făcut, am devenit direct un frustrat, mi-am dat seama că eu sunt mult inferior tipului dotat din film, iar fosta mea iubită, cu care am fost împreună cinci ani, niciodată n-a urlat cu atâta satisfacţie ca fetele din film, şi nu s-a mirat cu bucurie că-i so motherfucking big în timp ce o lingea. Bine, acum râd de faza cu filmul, dar atunci eram micuţ şi habarnamist şi singur, şi aş fi întrebat prietenii mei care îşi ascundeau sexul pe pozele agăţate pe frânghie dacă şi ei simt la fel ca mine. Eram sigur că simţeau la fel, dar îmi era frică să-i întreb. Oricum, m-au mai liniştit cei care nu şi-au ascuns comoara, nici unul n-o avea atât de mare ca tipul din film, şi m-am convins şi că nu eu sunt cel mai slab dotat pe lumea asta, la un moment dat mi s-a şi făcut chef să mă alătur prietenilor mei. Sandu parcă a simţit, în curînd a început să-mi vorbească despre proiect şi bucuros i-am spus da.
 
Între timp am găsit însă patru prieteni reali, carne şi oase, care au avut curajul să coboare repetat în demisolul meu. Prieteni adevăraţi, au împărţit cu mine berea Noroc rămasă de la shooting (Sandu zicea că are un gust de parcă ar fi filtrat prin şosete murdare, şi că lui nu-i trebuie), şi o pălincă de la tata administrată în cutii de filme, că pahare mici n-aveam. Mai scoteam şi nişte vin bun adus de acasă, din colecţia construită pe vremea când eram inginer şi aveam salar mare. Tot întâlnindu-mă cu prietenii ăştia reali, i-am cam neglijat pe cei nud. N-am mai avut nevoie de ei, chiar mi-ar fi fost ruşine să recunosc că-s prietenii mei. I-am abandonat, pur şi simplu.
De pe o zi pe alta a trebuit să plec din oraş, m-am mutat departe, şi mi-am lăsat amintirile jenante aici, sperând că vor fi acoperite de praful capitalei. Am revenit după ani, am revenit alt om, nu-mi mai e frică de nuditate, nu-mi mai e frică de amintirile jenante, nu-mi mai pasă de părerea poporului îmbibat cu esenţă de plastic.
 
Am revenit, şi constat bucuros că prietenii nu m-au uitat. Cei patru mai vin din când în când la mine la un pahar de vin, iar cei de pe frânghie vin să mă viziteze în locul unde mă simt cel mai acasă, la Oskar. Acum patru ani i-am renegat, dar uite că prietenia adevărată poate să ierte. Cândva îmi era ruşine că-i cunosc, iar acum spun cu mândrie: ei sunt prietenii mei.
 
* * *
 


© Egyed Ufó Zoltán
2007-06-23

 

Oskar Blog
   Schimbați linkul! >>>
   Concurs proiecte fotografice >>>

Galerie
   Un revelion >>>
   Gospodarul izolat >>>

Linkuri recomandate
   Un bun exemplu despre ce mai poate >>>
   Petruț Călinescu a docume >>>

Pentru a putea inscrie comentarii pe Oskar este necesara autentificarea.