Fotografie
Despre subiect
Mircea Gherase    2012-03-24  [0 com.] >>>
Despre subiect în fotografie
Andrei Nacu    2012-01-25  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Bogdan Meseșan    2011-12-18  [0 com.] >>>
Subiectul şi retorica clişeului
Bogdan Croitoru    2011-11-12  [0 com.] >>>
Despre Subiect
Voicu Bojan    2011-08-20  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Horia Tudor    2011-05-01  [0 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Egyed Ufó Zoltán    2011-04-07  [4 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Gicu Șerban    2011-01-07  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Voicu Bojan    2010-12-08  [1 com.] >>>
Despre natura ficţională a fotografiei. Caz particular: fotografia documentară
Andrei Nacu    2010-10-18  [1 com.] >>>
Şcoala de fotografie documentară Oskar
Egyed Ufó Zoltán    2010-02-04  [14 com.] >>>
Weegee. The Famous?
Voicu Bojan    2009-11-25  [0 com.] >>>
René Burri – un extraterestru
Voicu Bojan    2008-11-03  [6 com.] >>>
Parr. Martin Parr.
Voicu Bojan    2008-05-23  [1 com.] >>>
Discuţie cu Cristina Liberis
Egyed Ufó Zoltán    2008-01-23  [1 com.] >>>
Editorial - Prietenii mei
Egyed Ufó Zoltán    2007-06-23  [0 com.] >>>
Interviu cu Alexandru Paul
Gicu Şerban    2007-06-23  [0 com.] >>>
Editorial - fotografiile lui Mitică
Gicu Şerban    2007-03-31  [0 com.] >>>
Interviu cu Florin Bobu
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-31  [1 com.] >>>
Kickbox
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-18  [3 com.] >>>
Albumul Taberei de la Bistriţa
Egyed Ufó Zoltán    2007-03-04  [1 com.] >>>
Editorial – Viaţa, Borcanele şi Fotografia
Gicu Serban    2007-02-03  [0 com.] >>>
Interviu cu Silviu Petrovan
Egyed Ufó Zoltán    2007-02-06  [0 com.] >>>
Top 11 întrebări fotografice mioritice ale anului 2006
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-21  [0 com.] >>>
Bucureştiul înainte de aderare
Egyed Ufó Zoltán    2007-01-20  [0 com.] >>>

Despre Subiect


Câteodată îl înţeleg pe Ufo care zice că s-a săturat de fotografie şi că de fapt, viaţa e mult mai interesantă. Uneori, fotografia mi se pare mică, enervantă şi derizorie. Balcanică, gălăgioasă şi obraznică. Mi-e câteodată ruşine că sunt aşa de fraier să o iau în serios. Darmite să mai şi scriu despre ea? Ieri am fost la un concert de coarde într-o catedrală gotică. Era o atmosferă foarte aparte, sfeşnice cu lumânări, bănci austere pe care stăteau oameni cu ochi închişi, rezonanţă perfectă. Nu mă pricep la muzică clasică, dar totul acolo mi-a plăcut. Cei trei muzicieni nu au greşit cred nici o notă din Variaţiunile Goldberg de Bach. Au interpretat mai bine de o oră impecabil, în penumbră şi frig. La final, au primit nişte aplauze şi au dispărut într-o firidă, cu o smerenie totală. Nu s-au înclinat la nesfârşit într-un spot luminos, nu au venit la bis, nimic. Au venit, au cântat, au plecat. Totul gratis, din partea casei. Au lăsat în urma lor doar o stare inexplicabilă, atât de generoasă şi uşoară că semăna cu harul, cu graţia divină. Cu câteva luni în urmă, aceiaşi trei cântaseră acelaşi lucru la Carnegie Hall, în New York.

Poate face şi fotografia aşa ceva? Dacă da, cum şi unde? Dacă nu, de ce nu? Mâine îmi lansez noul site de fotografie. Public în reviste. Fac un calendar cu imagini din Maramureş pe bani mai mulţi decât merit. Lucrez la un articol pentru National Geographic. Uneori mă cred fotograf şi chestia asta mă scoate din sărite. Mi se pare uneori o obrăznicie fără seamăn. Vouă nu? Chiar niciodată?

Dar hei, măcar Şcoala Oskar e un lucru serios. Şi eu i-am promis lui taica Ufy că voi scrie ceva despre Subiect. Lucrul bun cu orice şcoală e că te obligă la un moment dat să te întrebi ce naiba cauţi acolo şi de ce faci ceea ce faci. Încerc deci să gândesc cu voce tare în faţa clasei şi nădăjduiesc că şi voi vă veţi ridica pe rând să vă spuneţi părerile. Tot ce pot spera e că voi interpreta mica mea partitură suficient de corect, astfel încât să vă lase o stare inexplicabilă şi să vă pună rotiţele în mişcare. Teoretic cel puţin, gândind mai mult, ar trebui să facem fotografii mai puţin proaste, nu?

Îmi dau seama că fotografia, săraca, are o problemă – porneşte la drum mereu cu produsul finit, cu ceva terminat, cumva mort şi îngropat înainte de vreme, de fapt, înainte chiar de a o vedea şi altcineva decât cel care a declanşat. Porneşte cu ceva devenit deja istorie. Altfel spus, vine spre noi de parcă pleacă. Fotografia propune un joc al disimulării, e cea mai perfidă aparenţă cu putinţă. Îţi spune cu seninătate un seducător ‚iată!’ şi te lasă să crezi că ai ajuns la capătul drumului. În fapt, seamănă cu maneaua aceea care zice „Te iubesc, dar nu pe tine”. Dar drumul abia atunci începe şi oarecum în sens invers, în mersul racului, în timp, spre emoţia care s-a activat în momentul definitiv al declanşării. Ca privitor, trebuie să faci un soi de anamneză, o incursiune în mintea celui ce şi-a ales la un moment dat să propună vederii un Subiect. Nu cred că există fotografie fără subiect, chiar dacă acesta e o pânză goală şi atât. Aici e problema. Subiectul fotografiei e Totul. Sau mai bine spus, subiectul suprem al fotografiei este Orice-ul. Banalul interesează în fotografie aproape la fel de mult ca şi senzaţionalul, din pricina puterii cu care sunt redate detaliile. Aici stă forţa fotografiei – în detalii care transformă imediatul în ceva, orice care poate deveni la un moment dat contemplabil, fie că acest lucru are loc într-o galerie, într-un restaurant sau pe peretele dormitorului.

Ca un detectiv cu o lupă în mână, într-o imagine se cuvine să identifici Subiectul. Te uiţi şi în mintea ta zici: aha, aici e vorba despre cutare sau cutare lucru. Uneori, acest subiect poate fi atât de brutal evident încât nici nu merită vorbit despre el. Alteori e ascuns, îl descoperi cu adevărat la o privire atentă. Alteori, subiectul devine o stare difuză, mai ales când vine vorba despre un nud suprarealist, sau devine o idee cu contururi precise. Aici intră în horă clişeele clasice: copacul singuratic = chiar aşa, singurătate; drum şerpuit, dacă se poate umed în contralumină = destin; copilul cu ochi mari, fotografiat de sus, cu superangular = inocenţă. Şi în fine, regele neîncoronat al clişeelor: apusul de soare = Dumnezeu există, viaţa merită trăită etc. Două subiecte într-un singur cadru se anulează reciproc, nu încap pur şi simplu, ca două săbii în aceeaşi teacă. Or, când nu mai ştii la ce să te uiţi într-o imagine, o laşi baltă şi te uiţi la alta. Sunt curios ce numiţi voi Subiect, cum îl asumaţi, ce faceţi cu el?

Timpul joacă şi el un rol aici - leagă Subiectul cu fire nevăzute, lucrează în favoarea lui. Mi se pare fascinantă imaginea lui Daguerre cu Bulevardul Bisericii. E ca şi în fotografiile lui Sugimoto care aparent fotografiază săli goale de cinema, dar care de fapt încapsulează în imaginile lui tot ce s-a întâmplat vreme de 2 ore încheiate: filmul întreg, privitorii şi emoţiile lor pasagere, scaunele, pungile de popcorn şi tot ce o mai fi fost pe-acolo. Tot aşa, din toată forfota bulevardului se alege praful din pricina timpului lung de expunere, în afară de acel om care aşteaptă nemişcat ca lustragiul să-i termine de lustruit pantofii. Fără să vrea şi fără s-o ştie acel om devine Subiectul fotografiei. Şi chiar acum, acest lucru mă emoţionează profund şi îmi lasă o stare inexplicabilă, care seamănă cu cea pe care am trăit-o în seara concertului, ascultând Bach.

Deci nu e totul pierdut, Prieteni, nu-i aşa?

 

***
Lucrarea de mai sus ne-a fost timisă de către domnul profesor Voicu Bojan ca incitare la scris, este tema de casă al semestrului doi al Școlii de Fotografie Documentară Oskar.

 

 



© Voicu Bojan
2011-08-20

 

Oskar Blog
   Schimbați linkul! >>>
   Concurs proiecte fotografice >>>

Galerie
   Un revelion >>>
   Gospodarul izolat >>>

Linkuri recomandate
   Un bun exemplu despre ce mai poate >>>
   Petruț Călinescu a docume >>>

Pentru a putea inscrie comentarii pe Oskar este necesara autentificarea.